O scenă de neuitat a avut loc în Albania, la un meci jucat de KF Tirana cu Partizani, scor 0-1, în etapa cu numărul 15.
Un suporter din Albania a profitat de faptul că a mers la meciul dintre KF Tirana și Partizani din etapa a 15-a și a pregătit o adevărată strategie pentru a-și cere iubita în căsătorie.
Tânărul a apelat la o metodă inedită pentru a atrage toată atenția asupra sa în momentul în care își cere partenera în căsătorie.
Suporterul albanez a pătruns pe suprafața de joc la meciul FK Tirana – Partizani, chiar înainte ca arbitrul să fluiere începutul partidei, s-a prefăcut că s-a accidentat după ce a alunecat.
Stewarzii prezenți pe stadion și-au intrat în rol, au intervenit rapid, la fel și câteva persoane din staff-ul medical, dintre care făcea parte și partenera suporterului, însă ea era singura care nu știa despre planurile iubitului ei.
În momentul în care a observat că partenera sa a ajuns lângă el pentru a vedea cât de serioasă este accidentarea, tânărul s-a pus în genunchi, a scos inelul și a cerut-o în căsătorie. Strategia acestuia a ieșit așa cum și-a dorit, iar tânăra a spus „DA” în aplauzele spectatorilor.
Cei doi îndrăgostiți au plecat fericiți acasă, în timp ce FK Tirana, echipa pentru care lucra tânăra, a pierdut trei puncte cu Partizani.
Partizani se află pe primul loc în clasamentul din Albania, cu 29 de puncte adunate în 15 meciuri, în timp ce Tirana este pe doi, cu 25 de puncte, la patru distanță de prima poziție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER